albotaProcurorii DIICOT Pitești au făcut percheziții marți 21 martie la sediul firmei ADI Servsal Argeș în dosarul deschis legat de faptul că numeroase cantități de deșeuri au fost fictiv raportate în ultimii 10 ani ca fiind reciclate de către un grup infracțional din județ, pentru a încasa sume foarte mari de la statul român.

Procurorii DIICOT Pitești au prelevat mai multe probe de apă, aer și sol de la groapa de gunoi de la Albota. Concret, în Argeș, din 2012 și până în prezent a acționat un grup infracțional organizat compus din zeci de persoane și care era specializat pe segmentul managementului deșeurilor nepericuloase, de la colectare și transport, până la depozitare și sortare. Mai multe persoane sunt suspectate de comiterea infracțiunilor de delapidare, înșelăciune, fals intelectual, uz de fals și instigare la fals intelectual, colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, care poate provoca o daună semnificativă calităţii aerului, calităţii solului sau calităţii apei ori animalelor sau plantelor, deturnarea licitațiilor publice și îngroparea deșeurilor.

Conform procurorilor DIICOT, grupul infracțional avea drept scop obținerea de mari sume ilegal, menținând monopolul și controlul asupra circuitelor financiare și funcționale asociate procesului de salubrizare la nivelul județului Argeș și prin delapidarea bugetelor locale și naționale cu milioane de lei. Practic, membrii grupului infracțional raportau ca reciclate cantități mari de deșeuri, cantități ce nu au existat în realitate și care erau facrurate în mod fictiv ca fiind vândute/predate către diverși reciclatori/colectori. Astfel a fost creat un prejudiciu foarte mare Administrației Fondului pentru Mediu, reprezentând contribuția ce ar fi trebuit achitată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor din fiecare an, stabilite de legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.