Financiar-Urban-Gheorghe-Vasai.jpgMirajul tarifului mic al serviciului de salubrizare din zona Curtea de Argeș, cu care se lăuda Gabriel Moiceanu, directorul ADI Servsal, după adjudecarea licitației, pare că s-ar  fi încheiat. 

După cum se știe, anul trecut, în cadrul celei de-a doua etape a proiectului, ,,Managementul integrat al deșeurilor solide în județul Argeș”, a fost organizată licitația pentru atribuirea serviciului de colectare și transport al deșeurilor menajere din zonele Curtea de Argeș și Costești. În ambele zone, licitația a fost câștigată de firma Financiar Urban, controlată de magnatul Gheorghe Văsâi, un  Tutankamon  al gunoaielor argeșene. Numai că, deși populația din zonele respective, trebuia să fie mulțumită, cel puțin teoretic, de acele tarife, care, în opinia directorului ADI Servsal, Gabriel Moiceanu, erau unele mici, vedem o reacție tocmai inversă a oamenilor din Curtea de Argeș. 

Mai exact, oamenii din zona Curtea de Argeș, în special administratorii de firme, se simt păcăliți de firma care colectează gunoiul. Ei spun că, deși noul tarif pentru colectarea gunoiului este mult mai mare decât cel practicat de fostul operator din acea zonă, Transarg CAG 98, le mai este introdusă pe factură și o taxă, care nu intră în sarcina lor să o plătească. În speță, este vorba de celebra taxă de 80 lei/tona de gunoi introdusă de fostul guvern, începând cu data de 1 ianuarie 2017. Această taxă vine ca o sancțiune dată de Comisia Europeană cu privire la nerespectarea termenelor de colectare selectivă a deșeurilor, pe care România nu le-a dus la îndeplinire. 

Numai că, potrivit legii, această taxă trebuie suportată de administratorii sau de proprietarii depozitelor de gunoi și nicidecum de către populație, așa cum procedează, am putea spune, în mod abuziv, operatorul de colectare și transport deșeuri menajere din Curtea de Argeș, Financiar Urban.

Alfel spus, această taxă, conform legislației actuale, ar trebui suportată, în județul Argeș, de către Consiliul Județean, care este proprietarul depozitului de gunoi, sau de către administratorul depozitului, și anume, firma Girexim, controlată tot de Gheorghe Văsâi. 

 

# Președintele Argcoms SCM Curtea de Argeș,  Sandu Nichita, ia atitudine

Sandu-Nichita-Argcoms-Curtea-de-Arges.jpgCu privire la această taxă/tona de gunoi, introdusă într-un mod neclar în facturile emise de operatorul din Curtea de Argeș firmelor din zonă, am primit sesizări de la mai multe persoane, majoritatea dintre ele nedorind să-și dezvăluie identitatea, aceasta din cauza unei frici care le-a fost inoculată încă de pe vremea comunismului. 

Dar spre bucuria noastră, am fost contactați și de persoane care nu trăiesc cu frica de a vorbi liber și cu voce tare. Una din aceste persoane este președintele Argcoms SCM Curtea de Argeș, Sandu Nichita care ne-a semnalat cu date clare introducerea acelei taxe/tona de gunoi în factura pe care a primit-o de la firma Financiar Urban SRL. 

Pe lângă factura primită de la Financiar Urban, unde era trecută și acea taxă, președintele Argcoms Curtea de Argeș ne-a pus la dispoziție și o notificare pe care a înaintat-o operatorului de salubritate, imediat după primirea facturii respective, în care se menționează și despre acea taxă/tona de gunoi pe care ar trebui să o suporte, după cum am menționat mai sus, proprietarul sau administratorul depozitului de deșeuri.

,,Menționez că suma prestației este foarte mare în raport cu ceea ce am plătit până în prezent, la care se mai adaugă fără nicio explicație, o taxă care ar fi conformă cu O.G. 31/2016 plus chirie pubele”, se arată în notificarea formulată și transmisă de Sandu Nichita, președintele Argcoms SCM, operatorului de salubritate din Curtea de Argeș. 

# Explicație puerilă venită din partea firmei Financiar Urban cu privire la acea taxă/tona de gunoi 

 

În urma notificării transmise de Sandu Nichita firmei Financiar Urban, în care, printre altele, cerea și explicații cu privire la taxa/tona de gunoi cf. OG31/2013, reprezentanții operatorului de salubritate au răspuns acelei notificări cu explicații puerile în legătură cu acea taxă, despre care legea spune că intră în sarcina proprietarului sau a administratorului depozitului de deșeuri. 

,,Aceste tarife sunt conform contractului de delegare a serviciului de salubrizare pe zona Curtea de Argeș & Domnești și este aprobat de Consiliul Local Curtea de Argeș prin HCL 106/25.10.2016, fiind obligatoriu pentru toate persoanele juridice ce-și desfășoară activitatea în municipiul Curtea de Argeș. Pe de altă parte, având în vedere OG nr. 31/2013, aprobată prin legea nr. 384/2013, se impune o taxă de mediu de 80/tonă pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate pentru eliminarea finală prin depozitare, de către operatorul de salubritate”, se arată în răspunsul formulat de reprezentanții Financiar Urban. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.