Consiliul Local Curtea de Argeș se va reuni vineri, 13 martie, de la ora 11:00, într-o ședință extraordinară în care va fi analizat un proiect de investiții privind modernizarea sistemului de tratare a apei.
Pe ordinea de zi figurează aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), a devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Reabilitare filtre de nisip aferente Stației de tratare a apei Cerbureni”.
Proiectul este inițiat de primarul municipiului, Constantin Panțurescu, și vizează modernizarea instalațiilor de filtrare de la Stația de tratare a apei Cerbureni.
Autoritățile locale susțin că lucrările sunt necesare pentru îmbunătățirea procesului de tratare a apei și pentru asigurarea funcționării în condiții optime a sistemului de alimentare cu apă al municipiului Curtea de Argeș.
Dacă proiectul va fi aprobat de consilierii locali, următorul pas va fi demararea procedurilor pentru realizarea lucrărilor de reabilitare.




